Elev sătmărean, pe podium la un concurs național

16 martie 2017 | 0 comentarii

CNME Mihalca PatrikUn elev sătmărean, de la Colegiul Național Mihai Eminescu Satu Mare s-a situat pe podium la un concurs național.

În perioada 3-9 martie a.c. s-a desfășurat la Ploiești etapa națională a Concursului Istorie şi societate în dimensiune virtuală. Concursul se adresează elevilor cu aptitudini şi interese deosebite în domeniul istoriei, ştiinţelor socio-umane şi informaticii și are drept scop realizarea unei lucrări, cu ajutorul computerului, pe teme de istorie (istoria românilor sau istorie universală) sau de ştiinţe socio-umane. Studiile pot fi realizate, la alegere, fie sub forma unor Pagini Web, fie sub forma unor SOFT-uri educaţionale.

Elevii eminescieni au obţinut anul acesta, la fel ca și în anii anteriori, rezultate merituorii, atât la etapa județeană, cât și la etapa națională.  Astfel, anul acesta, la etapa națională, la secţiunea istorie – soft educaţional, elevul Mihalca Patrik, din clasa a IX-a B, de la Colegiul Național Mihai Eminescu din Satu Mare, a obţinut premiul al III-lea cu lucrarea Istoria aviației românești, lucrare coordonată de prof. Cherecheş Nicoleta şi prof. dr. Cozma Georgeta.

Această lucrare reprezintă contribuția personală a elevului Mihalca Patrik la proiectul transdisciplinar, Omul de la Pământ la Cer (din care face parte începând cu acest an școlar), proiect dezvoltat de Echipa Multitouchcnme și coordonat de dr. Georgeta Cozma. Echipa Multitouchcnme a obținut în 2011, în cadrul Concursului național inter și transdisciplinar, premiul întâi pe regiunea de Nord-Vest a României concretizat, la cea vreme, și în dotarea școlii cu un laborator multi-touch (tema abordată este extrem de complexă, Univers – Aviaţie – Zbor).

În realizarea paginii web Istoria aviației româneștielevul Mihalca Patrik a beneficiat de informații profesioniste provenite de la experți în domeniu printre care, celmai recent abordat, este Pilot/Flight Instructor AlinDroboș de la Aeroclubul României, care i-a acordat și un interviu. Ținuta vestimentară a concurentului, specifică tematicii studiului prezentat, a fost asigurată prin intermediul doamnei Simona Stan, Instructor parașutist /Antrenor Maestru Aeronautică la Aeroclubul România.

Pagina web, realizată în limbajul HTML, are valoare de resursă educațională care susține procesul de e-Learning, metodă de predare modernă, specifică erei informaționale în care existăm. Ineditul paginii constă în modul în care sunt organizate informațiile, subordonate tematicii, astfel încât aceasta devine o resursă educațională interactivă. Acest concurs i-a permis proaspătului eminescian Mihalca Patrik să îmbine într-un mod armonios și glorios, până la urmă, cele două pasiuni, istoria și informatica. 

Etichete: , , , , ,

Categorie: Locale

Responsabilitatea juridică a comentariilor revine în totalitate autorilor, care își asumă în întregime și consecințele legale

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

  • RSS
  • Facebook
  • Google+
  • LinkedIn
  • YouTube
  • Pinterest