Ultima actualizare: azi, 20:55

Locale

Tatăl vitreg al sătmăreanului ucis la Roma era cărăuș pentru cei ce l-au împușcat

Tatăl vitreg al sătmăreanului ucis la Roma era cărăuș de droguri pentru cei ce l-au împușcat. Bărbatul le-a spus polițiștilor că, într-adevăr, a făcut pe cărăușul pentru familia Petrov, într-un caz de trafic de droguri, titrează Digi24.

Noi informații în dosarul asasinării adolescentului român de 14 ani la periferia Romei, informează Digi24. Potrivit poliției, se confirmă suspiciunile inițiale privind o posibilă reglare de conturi. Tatăl vitreg al băiatului, cel care l-a luat cu el în parcarea unde a avut loc crima, a declarat, în fața polițiștilor, că tensiunile dintre el și clanul Petrov nu sunt deloc noi. Conflictul ar fi pornit de la o neînțelegere privind traficul de droguri, iar lucrurile au escaladat.

Tatăl vitreg al băiatului le-a spus polițiștilor că, într-adevăr, a făcut pe cărăușul pentru familia Petrov, într-un caz de trafic de droguri. Ar fi ascuns o cantitate de marijuana, dar ar fi fost prins de polițiști și apoi arestat. După ce a plecat din detenție, spune că ar fi refuzat să mai facă orice fel de afaceri ilegale privind traficul de droguri, pe care familia Petrov le avea, iar de acolo au pornit tensiunile, care au escaladat.

Potrivit bărbatului, de fiecare dată când se întâlneau ieșeau scandaluri, până în seara în care și-au dat întâlnire în parcarea stației de metrou, când familia Petrov a venit înarmată. În urma acestui conflict, Alexandru a decedat.

Amintim că după prima arestare în cazul adolescentului din județul Satu Mare ucis în Italia, a fost reținut și un al doilea suspect. Este vorba de Dino Petrow, vărul lui Corum Petrow, care fusese deja arestat sub acuzația de complicitate la crimă și de organizarea unei întâlniri clarificatoare cu tatăl vitreg al victimei. Poliția a ajuns la el după o lungă anchetă.


CITEȘTE ȘI:

3 comentarii

  1. 💩💩💩 Răspunde

    Terminați mă odată cu “sătmăreanul” vostru!
    Copilul s-a născut în Italia, a crescut în Italia! Doar mă-sa este din județ, dar asta nu-l face pe copil sătmărean!

  2. România minunată= România eșuată Răspunde

    Sper că tac-su vitreg e mândru de ce a făcut. Ăla despre care se zicea pe aici că vai ce îl iubea. Păi dacă îl iubea atunci de ce îl expune la așa risc la 3 noaptea? Diaspora idioată cu oameni fără școală care fuge după câștigul ușor. Degeaba avem pe unii afară care se realizează (din fericire sunt foarte mulți) – știu de unii care au terminat studiile la conservator sau la Harvard (acum lucrează la CERN la Geneva) sau alții, toți tineri și de perspectivă dacă la știri practic nu este zi când să nu afli de vreo tâmpenie făcută de un conațional ca asta. Că dacă nu se băga în cărăușie sigur nu se întâmplau toate astea. Oare realizează din asta ceva? Mă îndoiesc.

  3. 😝 Răspunde

    Îi vine rândul!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.