Ultima actualizare: ieri, 20:55

Locale

Preotul acuzat că a abuzat doi minori rămâne în arest! Judecătorii au respins contestația acestuia

Preotul din municipiul Satu Mare acuzat că a abuzat sexual doi minori rămâne în arest preventiv pentru următoarele 30 de zile. El a contestat decizia de arest preventiv la Tribunalul Satu Mare, iar astăzi, 15 februarie, judecătorii au respins contestația acestuia.

Rezultă, astfel, că și judecătorii Tribunalului Satu Mare consideră asemenea judecătorilor Judecătoriei Satu Mare că la dosar există suficiente probe pentru a dispune emiterea mandatului de arestare.

Reamintim faptul că preotul Augustin S. a fost arestat preventiv pentru 30 de zile marți, 13 februarie, fiind cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de agresiune sexuală şi agresiune sexuală săvârșită asupra unui minor.

Redăm, mai jos, comunicatul Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare:

,,La nivelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare este înregistrat un dosar penal în care se efectuează cercetări faţă de numitul S.A.D., care are calitatea de preot, pe raza municipiului Satu Mare, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de agresiune sexuală (…), faptele fiind comise asupra a două persoane vătămate minore, în perioada 2023 – 2024. Prin ordonanţa din data de 12.04.2024 a procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale, ulterior şi reţinerea pentru o durată de 24 de ore a inculpatului.

Urmare a propunerii Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare de luare a măsurii arestării preventive faţă de inculpat, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Satu Mare a dispus la data de 13.02.2024 arestarea preventivă a acestuia pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 13.02.2024 şi până la data de 13.03.2024. Totodată, împotriva măsurii preventive dispuse s-a formulat contestaţie de avocatul inculpatului, care urmează a fi soluţionată de Tribunalul Satu Mare.

Biroul de presă al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului a reacționat în cazul preotului arestat și anunță că acesta a fost suspendat din funcție.

Redăm, mai jos, comunicatul Episcopiei:

„Referitor la cazul preotului Silaghi Augustin Dorel, preot paroh al Parohiei „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din municipiul Satu Mare, care în momentul de față se află în arestul poliției Satu Mare și face subiectul unui dosar penal, Episcopia Ortodoxă Română a Maramureșului și Sătmarului face următoarele precizări:

– Preotul Silaghi Augustin Dorel este preot în cadrul Episcopiei Maramureșului și Sătmarului din anul 1991, până în prezent;

– Din momentul intrării în cler nu a avut nici un fel de abatere disciplinară sau morală, dând dovadă de seriozitate, fiind apreciat de către credincioșii din parohiile unde a păstorit;

– Cu regret și stupoare, am aflat în data de 13 februarie 2024, de faptul că se află în arestul poliției făcând subiectul unui dosar penal, aflat în momentul de față în fază de cercetare;

– În momentul în care s-a confirmat informația, în Ședința Permanenței Eparhiale din data de 13 februarie 2024, Preasfințitul Părinte Iustin a dispus oprirea totală de la săvârșirea oricăror lucrări sfinte a preotului Silaghi Augustin Dorel și deferirea lui spre cercetare către Consistoriul Eparhial cu propunerea de caterisire, în cazul în care finalizarea dosarului va dovedi vinovăția lui;

– Conducerea parohiei „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din municipiul Satu Mare i-a fost încredințată provizoriu preotului Fărcaș Ovidiu Valentin, până la soluționarea cazului în justiție”.

Citește și:

9 comentarii

  1. Vasy Răspunde

    Si-a bagat Aghiutza coada, ptiu’ drace (doamne iarta-ma ca l-am pomenit)… l-a lucrat necuratu’, altfel nu imi explic.

    • Vulpea bi-polara Răspunde

      Necuratu ala cu ctitoria neterminata, dar cu cruce de aur in varf?

      • mnoah Răspunde

        …. pomenești cred de bisericocatedrala neterminată? Tu știi că catolicii au început la un an distanță după să construiască biserica din Micro 16 care deja e gata de peste 20 de ani??? Și să nu vină careva că le-a fost ușor că au primit ajutoare că da au primit dar majoritatea enoriașilor au pus osul la bătaie și a lucrat la biserică. Și dacă tot vine vorba de ajutoare bănești câte fonduri a înghițit monstrul de lângă Lidl, ăla neterminat??? Ia spuneți. Și de banii pierduți pe Caritas nici nu am pomenit. Aia nu se pune cred. Unii cred că nu știu ce înseamnă noțiunea de decență. Mnoah. Și dacă tot veni vorba de locația asta hai să povestim și de strâmbele neortodoxe și nesportive băgate față de Lidl. No?

  2. Vasy Răspunde

    In loc sa mă lase să i-o trag eu, a preferat copiii

  3. Mihaita Piticu' Răspunde

    Plin de bulangii in ziua de azi. Sper sa i-o traga zi de zi un interlop in inchisoare.

  4. Părerea mea Răspunde

    Este dubios în cazul de față cum s-au grăbit unii cu judecata și cu luarea măsurilor. Cu alte dăți aceeași biserică a făcut scut în jurul celui în cauză și aici nu numai la celebrul caz Pomohaci mă gândesc ci la cazul seminarului din Vaslui. Dacă a greșit să plătească cu vârf și îndesat pentru că nu este ceva normal dar repet anumite lucruri sunt prea pe repede înainte. Părerea mea strict personală. Pentru că vedeți voi când au fost alte cazuri de astea nici numele nu transpira prin presă. Pe când acum ….. Nu-i așa???? Mai lipsește doar numai celebra “judecare” ca în Biblie cu piatra.

  5. Dacă Răspunde

    Presupunem că totul a fost o înscenare prost regizată, cine și cum mai reabilitează omul și biserica!?
    Interesant este modul de desfășurare a evenimentelor, pe repede înainte, de pericolul mare🤔?? reprezentat de preot dacă era judecat în libertate!!!
    Ciudat și interesant, înainte de a judeca fiecare după gândirea lui ar fi bine a ne abține până ce faptele se concretizează 🙏🙏🙏!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.