Ultima actualizare: azi, 18:50
Locale

FOTO. Câinele desfigurat de petardă își revine încet

Câinele desfigurat de o petardă în Satu Mare își revine încet după operație, având o evoluție foarte bună. Patrupedul nu mai este speriat și a început să mănânce.

,,Cățelușa Lia are o evoluție postoperatorie foarte bună, mănâncă, bea apă și nu mai este speriată”, au anunțat, pe Facebook, reprezentanții cabinetului veterinar unde a avut loc intervenția chirurgicală.

Câinele a fost operat de urgență la începutul acestei săptămâni, după ce mai mulți copii l-au rănit grav cu o petardă.

Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare a transmis o poziție cu privire la cazul câinelui desfigurat de o petardă. Potrivit rezultatelor anchetei, petarda nu ar fi explodat în gura câinelui.

Reamintim, de asemenea, că a fost lansată o petiție online pentru pedepsirea copiilor din municipiul Satu Mare ce au desfigurat câinele.

5 comentarii

  1. y Răspunde

    Nivelul de civilizație a unei societății se măsoară nu numai prin bunăstarea financiară ci și prin modul în care tratează pe cei aflați în ananghie, pe cei cu nevoi speciale, bolnavii sau handicapații sau prin modul în care sunt tratate animalele. Cei care încearcă în fel și chip să găsească justificare pentru această grozăvie să nu uite un lucru. Oricând pot “beneficia” de un tratament asemănător pentru că specimenele semihominide au o plăcere bolnavă în a provoca durere inclusiv semenilor dacă au această oportunitate. Nu se vor opri aici. Curios este că încă nu s-a aflat oficial cine sunt autorii. Asta mă pune pe gânduri.???

  2. Anonim Răspunde

    Oare chiar sa implantat asa cum pretind judecători de ocazie = copii rai ce sunteți .

  3. y Răspunde

    Referitor la câini, prima lecție pe care am avut-o vis-a-vis de ei, a fost că este prietenul omului. În aceste condiții ce să mai spun despre rasa umană? Subsemnatul născut crescut la bloc, mare iubitor de câini fără a avea posibilitatea de asigura condițiile necesare unui câine, mereu am hrănit câinii maidanezi. Azi, mulțumesc lui Dumnezeu am posibilitatea și chiar hrănesc câțiva câini pe care i-am și adoptat. Nu încurajez sub nicioforma libertinajul câinilor vagabonzi, dar din moment ce ei există trebuie să ne implicăm în corijarea acestora și în identificarea unor stăpâni pt a fii protejați împotriva unor fapte de barbarism

    • y Răspunde

      No, careva a făcut ceva efort și a postat în numele meu. Cu greșeli de exprimare, trase de păr (a mai inventat și niște cuvinte noi, dar nu contează), dar măcar de data asta sunt de acord și eu. Partea cu câinii vagabonzi se va schimba radical “colegul/colega” în momentul în care câinii pe care nu îi vrem să facă pui vor fi obligatoriu sterilizați (și asta se va și verifica), abandonul cățeilor se va sancționa drastic și posesorii de animale de companie se vor responsabiliza. În momentul de față nimeni, absolut nimeni nu are interesul în ameliorarea situației. Ecarisajul se plătește la bucată. Mai puțini câini, mai puțini bani de la “bujet”. Acum vreo 2 luni am asistat la o discuție între un proprietar de câine Shi Tzu și o doamnă de la un petshop. Citez:”Avem un câine de rasă Shi Tzu de cca. 3-4 luni, dar fetițele mele s-au plictisit de el. Face prea mult deranj în casă. Nu știți cum aș putea scăpa de cățel?” Sunt prea mulți astfel “proprietari” de animale de companie. Iar de ce se întâmplă la țară nici nu mai vorbesc.
      În rest îți urez succes!??
      P.S. Potențialul de înmulțire a unei SINGURE femele la a cincea generație de fătare este de 324 căței iar la a 7-a generație de fătare deja 4372 !!! Ce facem noi în momentul de față este frecție la picior de lemn. “Producția” este net superioară capacității noastre de capturare.

  4. Bahu Răspunde

    Tare as fi curios sa aflu varsta acestor ” copii” , nu de alta dar unii sunt de-a dreptul induiosati cand se vorbeste de ei , de parca ar fi primit 10 la Olimpiada de matematica . Un lucru mai adaug , acum cateva luni niste copii au omorat un batran , tot din ” joaca ” , asta in Italia !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.