La sediul Instituţei Prefectului a avut loc astăzi o conferinţă în care au fost prezentate rezultatele implementării proiectului „Sistem interoperabil…
Pentru aplicarea unitară la nivelul județului a prevederilor legale privind înregistrarea vehiculelor la consiliile locale și clarificarea unor aspecte procedurale,…
Competiţia EUROTEHNICUS 2014 a fost iniţiată de Instituţia Prefectului în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean(ISJ), Agenţia pentru Protecţia Mediului(APM) şi…
Prefectul județului Satu Mare, dr. Eugeniu Avram, împreună cu președintele Biroului Electoral Județean, Adriana Vâlcu, au susținut astăzi o conferință…
Pentru a identifica modalităţi de implementare a învăţământului dual la nivelul judeţului Satu Mare, reprezentantul Guvernului în teritoriu, dr. Eugeniu…