Exercițiu de alarmare pentru un atac aerian, la Satu Mare

22 septembrie 2014 | 1 comentariu

sirena alarmaPrimarul municipiului Satu Mare, Dr.Coica Costel, aduce la cunoştinţă publică faptul că în data de 25.09.2014 ,începând cu ora 11:00, pe raza municipiului Satu Mare, va avea loc exerciţiul de alarmare publică pe timp de zi ca urmare a unui atac aerian. Exerciţiul este condus de Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă. 

Scopul exerciţiului este de pregătire a populaţiei şi angajaţilor cu privire la activităţile ce se desfăşoară de către aceştia la declanşarea semnalelor de alarmare publică;
La transmiterea semnalului de „alarmă aeriană” (15 sunete a 4 secunde fiecare, cu pauză de 4 secunde între ele populaţia aflată pe stradă încetează orice activitate, se adăposteşte în subsoluri, adăposturi amenajate, ganguri, pasaje, s-au la parterul blocurilor, fără să intre în panică; persoanele aflate la volan opresc autovehiculul pe partea dreaptă respectând indicaţiile agenţilor de circulaţie şi a organelor specializate; persoanele aflate la locul de muncă încetează orice activitate şi se adăpostesc.
La transmiterea semnalului de „încetarea alarmei” (sunet continuu cu durata de 2 minute) se reiau activităţile normale.
Sursa: Primăria Satu Mare

Etichete: , , , ,

Categorie: Locale

Comentarii (1)

Trackback URL | RSS Feed comentarii

Responsabilitatea juridică a comentariilor revine în totalitate autorilor, care își asumă în întregime și consecințele legale

  1. bibi spune:

    oare la drexi se va opri orice fel de activitate sau “Statul Independent Dräxlmaier Satu mare” nu respecta legile lumii? :))

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

  • RSS
  • Facebook
  • Google+
  • LinkedIn
  • YouTube
  • Pinterest