Atacaţi cu pietre de un grup de persoane. Un rănit şi o maşină avariată

2 martie 2016 | 0 comentarii

atac cu pietrePoliţiştii Secţiei Rurale Negreşti Oaş au identificat doi dintre autorii unei agresiuni în trafic.

În data de 01.03.2016, orele 17.38,  I.P.J. Satu Mare a fost sesizat telefonic, prin apel 112, de către  o tânără  din  comuna  Orasu Nou,  despre faptul că în timp ce se afla ca şi pasageră în autoturismul  condus de Robert B. prin  localitate, au fost întâmpinaţi de către un grup de persoane şi atacaţi cu pietre.

Ajunşi la faţa locului poliţiştii au stabilit că Layoş V., de 35 ani, din Oraşu Nou, însoţit de cumnatul său şi alte persoane,  au aruncat cu pietre in autoturismul aflat în mers, distrugându-i geamul lateral stânga şi parbrizul.

Cu una  din pietre a fost lovit şi conducatorul auto, producându-i leziuni de natură a fi transportat la spital pentru îngrijiri medicale, fără a fi nevoie de internare.

Evenimentul a avut loc  pe fondul unui conflict mai vechi, iar în prezent se efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care acesta  s-a produs, identificarea tuturor celor implicaţi şi a gradului fiecăruia de participare, în dosarul penal constituit pentru savârşirea infracţiunilor de distrugere şi lovire sau alte violenţe.

 Sursa: Poliţia Satu Mare

Etichete: , , , , ,

Categorie: Locale

Responsabilitatea juridică a comentariilor revine în totalitate autorilor, care își asumă în întregime și consecințele legale

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

  • RSS
  • Facebook
  • Google+
  • LinkedIn
  • YouTube
  • Pinterest