Ultima actualizare: ieri, 20:44

Locale

LIVE. Protest în fața UPU Satu Mare! Sute de oameni cer demisia medicului impertinent

ACTUALIZARE 20.15: Managerul Spitalului Județean de Urgență (SJU) Satu Mare îi cheamă pe sătmăreni să depună sesizări la spital. El a spus că a fost făcută o singură plângere pe numele medicului impertinent.

ACTUALIZARE: 19.40: Managerul Spitalului Județean Satu Mare, Adrian Marc, a sosit la Unitatea de Primiri Urgențe Satu Mare, unde a oferit declarații presei. El a spus că se face anchetă în acest caz și a promis că medicul nu va mai lucra la UPU până când nu vor fi concluzii în cazul Ștefaniei, adolescenta moartă la UPU.

ACTUALIZARE 18.48: Purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean Satu Mare, Rodica Lohan, a ieșit în fața protestatarilor. Aceasta a spus că se fac demersuri pentru a se face lumină în cazul Ștefaniei, urmând ca rezultatele să fie făcute public. 

Oamenii de la fața locului au fost nemulțumiți de răspunsurile oferite de purtătorul de cuvânt și au huiduit-o pe aceasta. Întrebată fiind de reporterul PortalSM dacă medicul și-a luat concediu, ea a spus că nu deține această informație. Aceasta a mai spus că într-o societate democratică, problemele se rezolvă după anumite legi, nu după bunul plac al fiecăruia.

Știrea inițială:

Sute de oameni s-au adunat în fața Unității de Primiri Urgențe din municipiul Satu Mare. Oamenii participă la protestul pe care l-au organizat în mediul online, în urma morții Ștefaniei, adolescenta în vârstă de 15 ani, decedată la spital.

Protestatarii cer să se facă lumină în cazul morții Ștefaniei după ce părinții fetei au venit cu o altă variantă față de cea a spitalului. Totodată, oamenii cer demisia medicului controversat de la UPU Satu Mare, fiind semnalate mai multe cazuri în care acesta s-ar fi comportat inuman cu pacienții.

Sătmărenii au dat dovadă de o mobilizare impresionantă, în această seară! Sute de oameni s-au adunat în fața UPU Satu Mare, de la copii până la persoane în vârstă. Protestatarii strigă: „Demisia”, „Ieși afară!”, „Vrem dreptate!”, „Criminalul!”, „Să plătească”, „Unde e conducerea?”. Pe una dintre băncile din fața spitalului s-a făcut un altar în memoria Ștefaniei – s-au aprins lumânări, au fost depuse flori și a fost expus un tablou cu fotografia adolescentei.

Oamenii împărtășesc între ei și în fața camerelor de filmat experiențele traumatizante pe care le-au avut cu acest medic controversat.

Jandarmeria și Poliția este la fața locului, chiar la intrarea Unității de Primiri Urgențe, pentru a asigura ordinea publică.

Niciun reprezentant al Spitalului Județean Satu Mare sau a Unității de Primiri Urgențe nu a ieșit în fața protestatarilor pentru a oferi o explicație. Oamenii spun că își doresc o explicație din partea reprezentanților.

Circulația în fața Spitalului Județean Satu Mare este îngreunată.

Reporterii PortalSM au încercat să ia legătura cu medicul controversat pentru a expune și părerea lui în fața opiniei publice, însă, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean Satu Mare, Rodica Lohan, întrebată fiind dacă poate pune jurnaliștii în contact cu acesta, a precizat că nu poate.

PortalSM a transmis LIVE de la fața locului:

Citește și:

16 comentarii

  1. Altu Răspunde

    Unde sunt susținătorii “ucigașilor în alb”,cum se sacrificau ei pt binele omenirii pe altarul covidului. Ei și preoții cele mai josnice persoane, în loc să salveze omul îl sacrifică în numele banilor. Vedeți cazul oncoloagei de la Suceava, șpagă dublă că ai 2 cancere. Și vin gunoaiele umane( personalul sanitar) și se plâng că sunt înjurați în timp ce ei își sacrifică timpul, tinerețea,etc. pt salvarea semenilor. Împușcați la zid,asta ar merita.

  2. Adi Răspunde

    Demisia managerului incompetent și părtinitor Marck , care nu a luat masuri împotriva acestor criminali !

  3. Stoica Maria Răspunde

    E inadmisibil unde s-a ajuns, coruptia ucide!!! De ce se fac doctori asemenea oameni??? Oare are copii, i-ar placea sa fie tratat la fel?? Din pacate o parte dintre doctori nu au ce cauta in sistemul de sanatate, nu au pic de suflet. Pacat de Stefania si de alti copii care au patit la fel! Condoleante familiei!

  4. Eu Răspunde

    Caricatura de Marc cheama oamenii sa faca sesizari….bai, Marc, eu cand v-am facut sesizari peste sesizari, cam 8 la numar, in decurs de o luna sau doua, ce ati facut, bai?!?! V-ati ascuns unul pe altul desi a fost si este clar ca ati mintit! Si am am documentele emise de voi, ba! Nu mai spun ca ati ratacit prima sesizare si pe urma cand ati vazut ca e serioasa treaba, ati dat din colt in colt ca soarecii….rusine, bai! Mai bine ti-ai da demisia ca doar sub comanda ta se intampla toate acolo…nu, dom’ MANAGER?!?!

    • 3.14 Răspunde

      Ar trebui sa afisezi reclamatiile in spatiul public. Este cred o modalitate ca saracu director nu stie sa fi fost sesizari. Dar, vezi tu, e platiti regeste sa nu stie nimic.

  5. Lili Răspunde

    Asta era problema? Ca este doar o singura sesizare? Nu ajunge in Romania pt. ca intr-un stat civilizat si democratic este suficienta ca atunci cand se confirma sa se ia masuri disciplinare graduale bineinteles?
    Romania este in Europa civilizata?

  6. 3.14 Răspunde

    Nu stiu ce a auzit Portalul dar nu s-a cerut doar demisia macelarului! Nu s-a strigat nici “iesi afara”, s-a strigat “iesi afara, javra ordinara”! Toata conducerea, toti directorii fara exceptie trebuie sa plece ca sunt direct raspunzatori pt cei care reprezinta sistemul! Directorul promite ca face ca drege. Ei bine, problema exista de ani de zile, nu mai trebuie sa faca nimic decat sa dispara, el si toti cei care au o functie in spital si l-au mentinut in functie pe iubitul si apreciatul coleg. TOTI colegii stiau ca tinea femeile dezbracate la bustul gol dar directorasul nu a aflat ca nu a fost sesizat. Trebuie sa merg eu sa fac sesizari, serios? Rusine sa iti fie directore dar din pacate pt noi sistemul inca te va tine la ciolan.

  7. Just_A_Silent_Observer Răspunde

    Problema vine de la administratie.

    Daca lucrezi in sectorul privat, esti monitorizat si evaluat pe baza de performanta. Asa ar trebui sa faca si in sectoare guvernamentale.
    In acest caz, trebuie facut investigatii de catre DNA. Sa verifice obtinerea posturilor, pe ce baza s-a obtinut, pe baza de competenta sau pe baza de spaga, nepotism.
    Examene si evaluari anuale obligatorii, fiind vorba de Urgenta, timpul de reactie trebuie sa fie rapida, o gindire critica, nu numai din partea medicilor si din partea asistentelor.
    Nu e un secret, daca vrei sa obtii un loc de munca in spitale trebuie sa dai spaga (intre 3000-5000 de Euro). Nu conteaza daca esti competent(a) sau nu, daca ai bani ai locul de munca.
    Am citit un articol unde medicii si asitentele v-or mai mult respect. Respectul se obtine pe baza de merit, nu pe baza de cerere.

    Schimbati va rog administratia, asa, probabil o sa avem servicii medicale mai profesionale.

    Cateodata e trist sa fii satmarean … !

  8. ciprian Răspunde

    Totusi cine este acest medic…presa sunteti in cardasie daca nu-l nominalizati

  9. John Doe Răspunde

    Toata lumea stie urmatoarele:

    1)Faci un seral (asistent)
    2) Cotizezi 3000-5000 Euro ca sa fii angajat
    3) Nu doresc sa pun toti asistentii in aceeasi oala, dar cel putin astia tineri/noi nu sunt in stare sa faca o injectie, sa puna o branula, sa aiba un comportament omenesc.
    4) Pentru asistentii noi, job-ul lor inseamna sa stea pe facebook, sa posteze selfie-uri si sa te trateze precum o carpa
    5) Deoarece nici investigatii nu se fac sau nu stiu sa le faca, ti se da o perfuzie cu un coctail ca sa poata justifica ca esti ok, nu ai dureri si sa te trimita acasa.

    Tind sa cred, cel putin 50% din aceste pozitii de asistent sunt pe baza de spaga cu niste oameni foarte incompetenti (pe plan “medical”), dar foarte competenti cand vine vorba despre smecherii.

    O singura data am fost la UPU, am crezut ca eu ii bag la urgente pe acesti asistenti. De atunci prefer sa merg sa fac analize/cercetari in strainatate si sa decontez la CAS (daca tot cotizez si este posibila aceasta decontare) – decat sa ma las pe mana unor incompetenti, care sunt in stare sa omoare un om sanatos.

  10. Lavinia`s Răspunde

    Cum e cu scoala de asistenti :
    Cu ceva ani in urma , o cunostinta ,s-a inscris la scoala de asistenti ,care doar scoala nu este…viitorii asistenti , majoritatea aveau si un alt loc de munca , in schimburi si se scuzau ca nu pot ajunge la cursuri , se intelegeau pe fb cum sa adune bani , pentru diferite cadouri , de exemplu la diriginta , banuiesc pentru a le motiva absentele…
    In ceea ce ii priveste pe cei care tineau cursurile respective , a trecut pe acolo Dr. Coica , de la care sincer nu as avea ce sa invat , desi nu sint medic . Ceea ce ma surprins cel mai tare a fost un domn de pe la consiliu judetean , care chipurile preda acolo el fiind medic veterinar…De curiozitate am intrebat cum decurge un examen , si mi-i s-a spus ca examinatorul se joaca pe telefon , sau se intoarce cu spatele pentru ca viitorii asistenti sa se poata inspira in voie…
    Cunostinta mea a renuntat dupa primele examene , si astazi este studenta la medicina la Cluj.
    Observatie : suma vehiculata in comentariile de mai sus , pentru un post in spital, era de actualitate prin 2015 , de atunci am inteles ca s-a mai ridicat .
    O zi buna va doresc

  11. Gheorghe Răspunde

    În urma cu câteva zile scriam pe aici ca aceste drame se datorează corupției din sistem în cârdășie cu politicul asa cu scriu unii de pe aici și am fost făcut troaca de porci de unul cu numele(… nume fals)care m-a jignit la maxim.Sa-i fie de bine,eu ma bucur ca mai sunt și alții care scriu cam aceleași lucruri,mizerii care se petrec în sistem fără ca cineva sa pună piciorul în prag.Nici de data asta nu vor fi schimbări majore de luat în seama în sistem pentru ca omerta funcționează de vreo 80 de ani.Putregaiul este în politica și se propagă în întreaga societate.

  12. OMERTA Răspunde

    @Gheorghe, încă nu ți-ai dat seama că acest individ își poate permite acest comportament pentru că mai mult ca sigur are pe cineva mare boss în spate? Pentru că după ce este dat afară și revine tot așa continuă. Și asta de o bună bucată de timp? Pentru că existau semnale inclusiv în ziare despre el? Chiar dacă marele manager habarnist zice că nu știa? Păi doar eu țin minte cel puțin 2 cazuri de anul trecut care au transpirat și în ziare? El ce păzește? Nu citește ziare?
    În rest dacă nu știai află e la mine că de când cu internetul toată tâmpenia umană se descarcă pe net. Mai ales dacă se ascund în spatele unui nick ales.
    Părerea mea sinceră este că managerul după reacția lui trebuie schimbat că văd că nu vrea să demisioneze. Se vede că îl depășește clar situația. Nu se poate să se delimiteze de aceste greșeli de vreme ce l-au ținut în brațe pe cel care le-a comis. Și le-a comis flagrant și în repetate rânduri chiar în batjocură față de bolnavi, față de spital și față de jurământul depus! Eu dacă aș fi în locul cuiva acolo nu aș avea nici cea mai mică reținere în a sancționa drastic pe doctor. Pentru că totul pornește de la lipsa de respect al lui. Eu nu accept să fiu tomberonul altuia.
    Dl. manager Marc aveți cuvântul. Să vedem ce mai întreprindeți. Și nu vă ascundeți în spatele unor decizii ale unor comisii ori comitete. Sunteți major și vaccinat și nu aveți decât să suportați cu demnitate consecințele neluării măsurilor la timpul potrivit. Totuși în cazul de față a murit o fată. Și cine știe câte cazuri se vor mai afla cu ocazia asta?

  13. UN OM Răspunde

    Sa-i fie rusine fam. Papici care a pus totul la cale…..D-le Caraba, stiti despre ce vorbesc….Se coboara la acest nivel….dar nu este de mirare…ar face orice pentru ” putere” chiar si teoretic….Sa le dea D-zeu tot ceea ce am dus eu eu pe ” picioare”….si inca mai duc….Rusine fam. PAPICI !!!….SI Portal SM alaturi cu ei !!!….Daca ma ” provocati ” va divulg si pe dv….Nu ma provocati !!!

  14. UN OM Răspunde

    Papici, rusine !!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.