Mircea Govor semnalează nereguli la Olimpia: Voi propune sistarea finanţării!

30 iunie 2015 | 29 comentarii

mircea govorVicepreşedintele Consiliului Judeţean, Mircea Govor, a semnalat unele nereguli la echipa de fotbal Olimpia afirmând în şedinţa Consiliului Judeţean de astăzi că dacă nu se iau măsuri urgente va propune sistarea finanţării.

După revenirea din concediu, Mircea Govor a ţinut să facă unele precizări în legătură cu anumite subiecte în care i s-a folosit numele.

“Olimpia a închiriat un spaţiu pe str. Retezatului nr. 23 ca să culce fotbaliştii sau pe cine vor ei. Nu sunt de acord cu acest mod de a folosi banii publici pentru odihnă şi tratament. Pentru competiţii şi activităţi sportive noi suntem deschişi. Dar dacă de astăzi nu se iau măsuri ca acel spaţiu să fie eliberat, să nu se plătească 10.000 de lei pe lună, ce mi se pare o jignire pentru banul public, eu voi propune sistarea finanţării pentru clubul Olimpia”, a delcarat Govor.

Vicepreşedintele a spus că nu este de acord nici cu achiziţionarea stadionului Someşul.

“Eu personal şi cei cu care sunt în Consiliul Judeţean, colegii mei din PSD, nu am susţinut niciodată cumpărarea stadionului Someşul din bani publici. Martor mi-e doamna Mărginean, cu care m-am întâlnit pe scări şi i-am zis că nu susţin acest lucru, dl. preşedinte şi dl. vicepreşedinte. Le-am spus că nu sunt de acord ca din bani publici să se cumpere stadionul Someşul. Dacă cineva vrea să-l cumpere, să-l cumpere pe bani privaţi, aia nu ne interesează pe noi”, a spus Govor.

De asemenea, Mircea Govor a cerut explicaţii cu privire la organigrama clubului.

“Vreau în cel mai scurt timp să văd organigrama clubului că am înţeles că sunt mai mulţi cu mapa decât cu sapa, asta însemnând că sunt mai mulţi oficiali decât fotbalişti. Deci dacă nu clarificăm şi lucrurile astea eu nu o să mai susţin astfel de lucruri, eu sunt total pentru fotbal, pentru sportul sătmărean, dar trebuie să clarificăm lucrurile”, a adăugat vicepreşedintele.

El a ţinut să precizeze că nu este de acord să se folosească banii publici “pentru distracţie şi tratament”.

 

Etichete: , , , , , , , , ,

Categorie: Locale, Sport

Comentarii (29)

Trackback URL | RSS Feed comentarii

Responsabilitatea juridică a comentariilor revine în totalitate autorilor, care își asumă în întregime și consecințele legale

  1. Edmond Nemeth spune:

    Bravooo D-nu Mircea Govor !!! Asa se face !!!

    • satmarean spune:

      Marele consilier PNL Ratiu este in tratative cu unul din propietarii terenului de la Burdea pentru cumpararea lui, asta este motivul pentru care a respins impreuna cu domnii consilieri udmr proiectul de construire al unui fast-food.

  2. Kalman spune:

    Bai frate, perfect! Uite ca a sosit momentul când unul capabil in acest domeniu pune capăt la cheltuirea banilor publici, aiurea si fără mila. Nu se poate sa dfai salarii de 13mii lei pe luna! Exagerat de mult!

  3. darius spune:

    !0.000 de lei chirie pe luna????????? Iar intr-un oras de 100 mii de locuitori nu avem unde sa alergam civilizat , sa jucam un baschet, volei etc pe un spatiu public????? Am ajuns rusinea Ardealului…..

  4. marius spune:

    na, da ce-i intoarcerea asta de 180 de grade de la ultima sedinta pe aceasta tema?? Le sufla cineva in ceafa afaceristilor din CJ??

  5. Lucian spune:

    Felicitări Mircea! Sa nu va îngroziti când o sa vedeți organigrama Olimpiei, deoarece Stef si-a băgat acolo toată compania de la ce a mai rămas din PLR-ul de la Satu Mare!!!!!

  6. nicu spune:

    Asta vorbeste de parca n-ar conduce de 3ani,impreuna cu Stef, judetul si Olimpia.Ce ipocrit!

    • Pupincuriat spune:

      Bai frate lasa-ne amu cu condusul de 3 ani , doar nu Stefaneala ii ordonator de credite la Consiliul Județean , doar la el ii stiloul in mana si el da Atribuții la vicepreședinții cj

  7. Babut spune:

    Nea Mirciulica uita ca stadionul Somesul a fost candva in proprietatea lui , hotelul despre care nu vrea sa auda a fost tot in proprietatea lui.Cred ca dupa aceasta iesire va pleca imediat tot in concediu.

  8. psdist spune:

    Nu fiti rai cu domnul Govor.

  9. unu spune:

    dar el cand a fost presedintele Olimpiei cam cum s-au folosit banii publici? si acum ca nu va mai da bani olimpiei voi credeti ca vi va baga voua in buzunare? va va da salarii mai mari?nu,ii va baga in buzunar stati linistiti ca la voi nu ajunge.si nici pentru poduri sau chestii de genul la care visati voi nici pentru asa ceva nu se va folosii banii.

  10. Assist spune:

    :))))))) deci nu pot sa cred ,poi el a făcut cea mai mare delapidare la olimpia împreuna cu ciocan. Miliarde nu asa o chirie.

    Rușine DNA Rușine Marius Iancu cu plasele de bani primite de la acest semidoc. Altfel era la arest nu trebuia sa Rabd eu pe acest Agamiță

  11. Assist spune:

    Poi hai sa vedem si neregulile de la asfaltările cu tehnic Assist .
    Dar vai tehnic Assist a cumpărat teren pentru govor la ratesti ? 160 ha?

    Pisat DNA. SATU mare

    • Parchet spune:

      Deci omul lui govor umbla cu mașina lui tehnic asist un Mercedes gl cu numere de Botoșani adică a firmei tehnic Assist .

      Umbla sa întabulezi terenurile lui govor :)))))))))

      Dna nu face nimica

  12. DNA spune:

    Dna sufla in ceafa lui Babut si Stef ! Vor vedea ei ce au facut cu banii

  13. Berki spune:

    Nu pot sa cred. Asta nu are rusine.
    Da’ tu cate priza matii de miliarde ai furat cand erai presedinte la Olimpia mah?
    Ai facut masa festiva de 60.000 de lei la barul “La Mircea” in numele clubului.

    Crucile matii!!! Cum e posibil sa fi atat de nerusinat? Gunoiule!!

    Jos labele de pe Olimpia, govor!!! Nu stii cu cine te pui!!

  14. raul spune:

    Chelu Coica sa spuna de unde a primit banii pentru campania electorala ? Spune tot chelule !

  15. Miron spune:

    Domnule Govor, s-ar putea sa fie prea târzie aceasta declarație si nu cred ca o sa va ajute prea mult, încercați sa Creați probe dar e prea târziu. CIOC-cioc procurorii bat la ușă, DNA ul așteaptă lămuriri.

  16. Parchet spune:

    Rușine Dna

    Știe tot județul cum circula șpăgile de la tehnic Assist .

    Si de la firma de insolventa a familiei

    Toți plătesc publicitate la gazeta de nord vest la razvanel

  17. Patkos Csaba spune:

    Ghiciti cine este proprietarul hotelului Lux? Nimeni altul decat Zoltan Baranyai patronul cotidianului Fris Ujsag. In aceste conditii cazarea pt. 10.000 lei/luna a sportivilor este de fapt o reclama, campanie mascata al presedintelui CJ Adrian Stef prin prietenul de catarama, presedintele clubului Olimpia Dan Babut (care este si sogorul lui Stef si totodata analfabet).
    Ar fi cazul ca organele sa se autosesizeze.

  18. Raznatovici spune:

    Govor + Stef = H O T I E !!!!

  19. nicu spune:

    In trei ani de cand sunt in functii in judet cei de la PSD,UDMR,PLR n-au fost deranjati de DNA-ST Oradea cu exceptia lui M.Ardelean care probabil l-a suparat pe Govor.In perioada 2009-2012 in judet au fost anchetati de la PDL :Ulici,Popa,Strango,Godinca,Jurj,fratii Gal,Pintea.Pana acum nici unul dintre cei 8 pdlisti nu a fost trimis la inchisoare de justitie cu tot efortul procurorilor DNA-ST Oradea.Probabil astia de la PSD,UDMR,PLR sunt niste sfinti si nu fura,iar aia de la PDL erau niste hoti.Singura speranta sa-i mai sperie pe sefii locali sta in DNA-Structura Centrala la fel cum au facut cu O.Silaghi cu presupusa spaga de 200.000euro de la Iordache-Romstrade

    • Jianu spune:

      Lătrat degeaba..,….

      Iancu a luat șpagă sute de mii euro de la govor de ani de zile ( prin Av Nistor , coleg de liceu), de la prima finanțare de 20 miliarde împreuna cu ciocan. Sunt fapte vechi știute de toată lumea.
      Din bani a cumpărat teren la necopoi pe numele neamurilor. Iar recent vila in Titulescu . Concluzie are ditamai averea domnul Iancu

      Dar totuși apreciem ca e corect Iancu nu la arestat:))))) e parolist
      E strigător la cer ce a făcut Dna Oradea , a făcut dosare selectiv , iar pe acest govor efectiv la protejat.
      Jubilează țăranul cu minciunile in cur , e sigur pe el știe ca a minjit tot sistemul

      Lehamite Dna , kkt pe bat

  20. lala spune:

    toata comentarile sunt degeaba,LA MIRCEA =CURVE! EVAZIUE!ALCOL NETIMBRAT! stie toata lumea si ce daca??? si in loc de puscarie,sechestru etc.ce urmeaza?FIRMA DE TOP!SCAUN LA CONSILIU!

  21. Olimpiu spune:

    Nereguli la Olimpia ha??????
    :)))))))))

  22. Govorila spune:

    Ai d plm ce tupeu la govor asta.

    Și-a adus aminte cum fura el:))))

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

  • RSS
  • Facebook
  • Google+
  • LinkedIn
  • YouTube
  • Pinterest