Tragedie pe un drum județean din Satu Mare. Un biciclist, în vârstă de 57 de ani, și-a pierdut viața miercuri seară, 10 septembrie, după ce nu ar fi respectat semnificația indicatorului „Stop” și a intrat în coliziune cu o ambulanță…
Accesul aparținătorilor în spital rămâne, în continuare, interzis, anunță reprezentanții Spitalului Județean de Urgență (SJU) Satu Mare. Purtătorul de cuvânt…
Primarul municipiului Carei, Eugen Kovacs, solicită autorităților abilitate să redeschidă Spitalul Municipal Carei pentru bolnavii din localitate și din zonele…
Directorul general al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, avertizează că există modele de măști aflate pe lista…