Ultima actualizare: ieri, 22:15

Locale

DEZVĂLUIRILE MAMEI. Injecţia care ar fi omorât-o pe Ştefania. Asistentele ar putea elucida misterul

Noi detalii ies la iveală în cazul Ștefaniei, adolescenta în vârstă de 15 ani, moartă la Unitatea de Primiri Urgențe din municipiul Satu Mare. Jurnaliștii PortalSM au stat de vorbă cu mama fetei, iar femeia a făcut, în premieră, unele dezvăluiri.

Femeia a povestit cum a mers cu fata relativ în stare bună la Urgențe, aceasta fiind zâmbitoare și bine în drum spre spital. Ea acuza dureri în piept. Ajunsă acolo, medicul a vorbit urât cu ea, spunând că fata este obeză și isterică, după care, fără nicio analiză în prealabil, le-ar fi spus asistentelor să îi dea o anumită injecție.

Mama le-a spus jurnaliștilor PortalSM că una dintre asistente i-a spus celeilalte să nu îi dea acea injecție. Acestea erau nesigure cu privire la impactul pe care l-ar putea avea injecția asupra fetei. Medicul, însă, potrivit mamei, ar fi strigat încontinuu și ar fi vorbit urât atât cu ele, cât și cu celelalte persoane care erau de față. Asistenta, în cele din urmă, i-ar fi administrat injecția, după care fata a început să se simtă rău, iar apoi i-ar fi administrat oxigen.

În acel moment, medicul ar fi spus să o scoată afară pe mamă pe motiv că îl încurcă. Femeia a fost scoasă afară de lângă minoră, lucru care s-ar fi întâmplat între 16.30 – 17.00, la ora 16.47 mama l-a sunat pe tată să vină la Urgențe fiindcă fata nu e bine, potrivit celor spuse de aceasta.

La ora 19.10 a fost declarat decesul, mama fiind chemată înapoi înăuntru, acolo unde și-a găsit fata moartă. Femeia a declarat pentru PortalSM că una dintre asistente s-a așezat lângă ea și a plâns împreună cu ea, iar cealaltă asistentă, cea care ar fi administrat injecția, a stat în ușă. Mama a precizat că asistentele au fost vizibil afectate de întreaga situația. Femeia l-a căutat pe medic pentru a primi o explicație, însă acesta nu a mai fost de găsit. Mama îndurerată le-a declarat jurnaliștilor PortalSM că își pune speranța în mărturia sinceră a celor două asistente.

Mărturia mamei a fost confirmată pentru jurnaliștii PortalSM și de alte persoane, a căror nume vor rămâne, din motive lesne de înțeles, sub anonimat.

Există o anchetă în desfășurare atât la Colegiul Medicilor, cât și la Poliție, însă până în acest moment, mama fetei nu a fost chemată pentru a oferi nicio declarație despre cele întâmplate.

Pentru a se face lumină în acest caz, este nevoie și de declarațiile celor ce au fost prezenți în acel moment la Unitatea de Primiri Urgențe, fie că vorbim despre pacienți, fie că vorbim despre angajați.

Citește și:

 

3 comentarii

  1. Sandra Răspunde

    Doamne fereste ..sa-mi fi vazut copilul asa..ca dadeam de toti peretii cu ei si neamul lor

  2. Dr. Who Răspunde

    După părerea mea cei care au desăvârșit acest act sunt un real pericol public la adresa potențialilor bolnavi. Nu au ce căuta în sistemul sanitar. Punct. Într-o țară normală cercetarea era demult finalizată dar la noi e liniște totală și după săptămâni bune și nici nu se zice mai nimic. Refuz să cred că cei în cauză nu ar putea să furnizeze un minim de informații pentru liniștirea oamenilor. Sau cel puțin către părinți să zică ceva pentru că totuși a fost fata lor și se pare nu au aflat nici ei nimic! Vă bateți pur și simplu joc în continuare de acei oameni simpli! Rușine!!!! Vă doresc să vi se întoarcă înzecit ce ați făcut în cazul de față! Să vedeți și voi cum este! Rușine să vă fie la toți.

  3. ... Răspunde

    Numai atrag atenția spitalului județean că în momentul de față sunt în culpă pentru favorizarea infractorului și nu cred că le convine să aibă dosar penal pentru mușamalizare. Pentru că deja este evident. Tina Turner a murit și autoritățile din Elveția au comunicat în 24 de ore cauza decesului! Dacă după 5 luni spitalul nu a dat drumul la constatările de la morgă numai din cauza a niște motice știute de ei atunci să nu se mai plângă că oamenii nu au încredere în spital. Bine?
    PS. dacă se vrea modernizarea sistemului sanitar atunci trebuie acceptate cu toate, și cu bune și cu rele. Altfel ne săpăm mormântul singuri și discredităm sistemul în ansamblu. Aude oare managerul interimar asta? Mie personal mi-ar fi rușine să mă mai afișez în public după asta dacă aș fi în locul lui.
    PS2. În cazul de față singura metodă de abordare poate fi cea a lui Alexandru cel Mare de la Gordius. Știți voi, faza aia cu tăiatul nodului. Că nu văd cum s-ar mai putea desface acest nod încâlcit.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.